Vulnerabilitatea sistemică este înțeleasă ca un nucleu persistent de vulnerabilitate trans-scalară, care predispune sistemele la eșecuri disproporționate sub acțiunea perturbărilor. Ea constituie substratul structural latent care condiționează expunerea, modelează lanțurile de impact și permite perturbărilor în cascadă să se transforme în consecințe la nivelul întregului sistem.
În cadrul modelului, vulnerabilitatea sistemică nu este un punct final static, ci o configurație dinamică de vulnerabilități interconectate pe dimensiuni socio-ecologico-tehnice. Aceasta evoluează în timp sub impactul hazardurilor, prin deciziile de guvernanță și prin evenimente compuse.
Nucleul vulnerabilității sistemice
Un set persistent de condiții structurale — economice, instituționale, sociale și fizice — care reduc capacitatea unui sistem de a absorbi, de a se adapta și de a se recupera după perturbări, creând o predispoziție către eșecuri în cascadă.
Lanțurile de impact
Secvențe succesive de impact care se propagă de la un hazard inițial prin sisteme interconectate. Structura lanțului de impact este determinată de tipul de interacțiune activat (declanșare, condiționare sau feedback) și de topologia sistemului.